Bucuria omului răutăcios

În banca din spate, ridică Alexandra o mână, agită două degete și vrea să-și spună și ea părerea. Despre ce? Despre litoralul pustiu de anul ăsta. Sau, mă rog, porțiunile pustii din el.

Eu nu sunt un om bun. Cei care spun despre mine că sunt un om bun, probabil că nu mă cunosc îndeajuns. Sunt un om răutăcios. De aceea, recunosc, mă bucur dacă șnapanii de patroni de la mare stau și se bat de muscă, în lipsa turiștilor. Sau se bat cu pumnii în cap pentru că dau faliment. În 2017, v-am povestit în două dintre cele mai bune articole ale mele ce mizerii am putut suporta din partea angajatorilor de pe litoral. Eu măcar am primit niște bani (minim pe economie) dar alții lucrau degeaba un sezon întreg, numai pe minciuni și promisiuni sau mai luau și bătaie dacă își cereau drepturile. Am fost șocată să văd, chiar zilele trecute, articolul unui tânăr care povestea că și acum, în 2022, se practică așa ceva. Merg tineri din diverse orașe să lucreze pe litoral, li se promit cazare, masă, pe lângă salariu, și sunt ținuți în niște cotinețe cu mucegai, le dau resturile care rămân de la clienții din restaurant și sunt păcăliți cu banii. 2022, oameni buni. Păi nu merită patronii ăia să dea faliment? Uimitor este că, deși atitudinea asta mizerabilă e în defavoarea lor, ei continuă la fel, de 30 de ani. Scufundă propria barcă dar tot continuă să scobească la ea și s-o umple cu apă. De avari, de răi și de needucați ce sunt.

Cum își batjocoresc angajații, la fel batjocoresc și clienții. Mâncare veche, prețuri uriașe, comportament infect. Eu merg la Mangalia pentru că e orașul meu natal dar, ca turistă, n-aș călca pe litoral. Să mă îmbolnăvești pe banii mei, să răcnești la mine sau să mă sfidezi ca pe un gunoi, să-mi strici vacanța, pentru ce? Când, la o aruncătură de băț, turcii tratează turiștii regește în resorturi. Nu am mers pe litoral în alte țări, ba n-am avut bani, ba nu m-a tentat (mă îngrozește ideea călătoriilor lungi). Mă mulțumesc cu micile mele vizite acasă dar poate că, vreodată, aș merge și în alte țări. Pentru mine ar trebui inventată teleportarea. Nu suport călătoriile. Dar să revenim la ciumăfăile care acum se vaită că nu au turiști. Când îmbolnăveau oamenii cu mâncare alterată sau îi cazau în camere cu gândaci, nu le mai venea să plângă. Pentru mine este șocant că încă mai sunt turiști care merg la noi pe litoral (cică Eforiile ar fi pline). Cred că sunt genul ăla de oameni care nu văd o vacanță altfel decât între tarabe sărăcăcioase cu prosoape de plajă (cu femei topless), cu jucării gonflabile atârnate grămadă pe o sfoară și cu papuci care put a plastic încins. Cu gogoși slinoase și cu șaorme. Cu ospătari sictiriți și vulgari. Cu vânzători ambulanți de porumb și cu plimbări seara pe promenadă, unde trebuie să-i cumperi copilului o sabie de-aia care pâlpâie multicolor și floricele de porumb cu arome. De ce credeți că nu merg eu vara la mare? În extrasezon nu văd toată colcăiala asta poluându-mi orașul. Știu că există, dar măcar vara stau departe de ea. Așa hotelieri, așa turiști.

Evident că lucrurile își vor reveni. Va trece războiul, va trece criza, va trece pandemia lui pește și iar se va aglomera litoralul. Dar acum am și eu momentul meu de bucurie. Falimentul pe ei. Oameni neserioși, puși doar pe căpătuială. Câte suportă angajații din partea lor! Angajatorul român, un blestem. Lucrez de 20 de ani, chiar în vara asta sunt 20 de ani de la primul meu loc de muncă. Era 2002, aveam 19 ani și eram debarasatoare la o autoservire în Saturn. Am dat link mai sus către articolul în care am povestit despre ilegalitățile și condițiile mizerabile de acolo. Din 2002 până acum, după toate experiențele pe care le-am avut, cu mâna pe inimă vă spun, angajatorul român este o otravă. Singurii care mi-au respectat drepturile și au fost cu totul în legalitate au fost străinii. Când lucram în multinațională, nu mă temeam că voi fi batjocorită sau că aș fi avut un contract păgubos. Românii caută să te f*** din absolut orice chichiță la contract sau ignorând cu nesimțire prevederile contractuale. Nu vorbesc de plata la gri (pentru că taxele salariale chiar sunt foarte mari), vorbesc de nesimțire și batjocură. Te agresează verbal, sexual, negociază niște rahaturi de salarii, caută să nu-ți plătească orele suplimentare, te cheamă în probă neplătită deși este ilegal (iar proștii încă se duc la așa ceva, ei susțin mizeria asta pentru că o acceptă). De răi ce suntem o să dispărem. Vedeți toate șaormeriile, covrigăriile, restaurantele și hotelurile care au personal din Asia? Răutatea angajatorului român a alungat românii din propria țară. Au lăsat oamenii tot și au plecat la joburi decente, în țări civilizate și nu se vor mai întoarce. Noi ne gonim din țară, unii pe alții. Țara asta va face, în următoarea sută de ani, un schimb rasial masiv. Așa cum românii au rămas în Olanda, Austria, Germania, vor rămâne aici și Nepalul, Vietnamul, India. Nu regret nici o secundă că nu am copii, ba chiar mă bucur. Nu meritau să crească în chinul ăsta. Mă uit în urmă și văd 20 de ani de muncă în care, uneori, am fost un nimeni pentru angajatori, oricât suflet am pus, oricât de bine îmi făceam treaba. De ce să fi trăit și copilul meu așa ceva? Văzusem ieri un articol despre Nicola Peltz, nora familiei Beckham. E fiică de miliardar și s-a măritat cu fiul unor miliardari. Ea niciodată nu va trăi o viață ca a mea. Gândesc ca o snoabă, gândesc nerealist, dar nu înțeleg de ce să exiști dacă nu ai o viață ca a ei. Te naști ca să te chinui? Ce sens are? Să tremuri că ai de plătit rata, să tremuri că poate nu găsești o grădiniță pentru plod, să tremuri că poate mai vine un lockdown și îți pierzi locul de muncă? De ce să întinzi de o viață chinuită? Știu, nu putem fi toți bogați, unii s-au născut doar ca să fie amortizor pentru ca bogații să calce pe moale. Măcar o minimă bucurie avem când niște exploatatori și-o iau în bot. Ca patronii de pe litoral. Or fi și corecți unii dintre ei. Or fi și corecți unii dintre ei? Asta e, victime colaterale.

Ați urmărit momentul meu de răutate. Vă mulțumesc pentru atenție.

%d blogeri au apreciat: