Ora 7 dimineața

După tone de dramă, mai scriu și ceva optimist. Nu v-am povestit niciodată despre ora mea preferată din zi. 7 dimineața.

Sunt matinală. Deseori mă culc la 23:00 și mă trezesc la 7:00 pentru că am ceasul interior pe 8 ore de somn. Îmi plac diminețile. Îmi place să mă trezesc până când începe totul să aibă ritm, ca să respir liniștea, prospețimea, să văd cum se schimbă lumina soarelui din roz în auriu și cum zgomotele se tot adaugă, unul după altul. Am rămas pasionată de dimineți de când locuiam la Mangalia și mergeam la răsărit. La noi răsare soarele cel mai devreme din toată țara. Cât încă era noapte, mergeam spre plajă. Și stăteam în briza răcoroasă până când întunericul începea să se preschimbe în acel bleu dens, apoi mov, apoi lumina, ce lumină frumoasă și senină! Culoarea ei n-o pot descrie. Și orizontul se făcea roz sau oranj și ieșea soarele. Încet, încet, de la o dungă până la un glob minunat.

Îl respiram până când urca deasupra liniei orizontului. Exact așa, mă uitam la el și inspiram profund de parcă l-aș fi absorbit în tot corpul. Mare și soare. Nimic mai frumos. Diminețile mele perfecte de la Mangalia.

Pe când în casa familiei mele atmosfera era suportabilă (sau, cel puțin, așa mi se părea mie) și pe când nu aveam bani de cazat la hotel sau la pensiune, stăteam acolo. Apartamentul mamei are vedere spre șantierul naval și spre 2 Mai. E la etajul 3 și, din balcon, se vede un teren viran, apoi vapoarele din port, macaralele uriașe și satul 2 Mai, cu o grămadă de case, ca o dioramă frumoasă. Vara, dimineața, pe la 6:30, 7:00 îmi făceam un ceai sau o cafea și stăteam în balcon. Aerul e minunat, nu vă pot descrie acel amestec de briză și aer curat, de țară, ce veneau dinspre 2 Mai. De acel aer mi-e dor la București. Simți că respiri seninul. Nu era complet liniște, se auzeau mereu zgomote de la șantier unde se lucrează non stop la construcția sau la repararea navelor dar și acele zgomote făceau parte din peisajul meu de acasă. Era frumos dimineața la Mangalia. În mod sigur și acum este. În iunie, când am fost din nou, n-am mai ajuns la răsărit dar m-am bucurat de prospețimea și liniștea frumosului meu orășel.

Cu câteva zile în urmă, când am primit vestea care mi-a întors metafizicul (și fizicul) pe dos, vă povesteam că m-am trezit la 5:15 și am plecat de acasă la 5:45. Vai, cum e Bucureștiul într-o dimineață de vară! Cum e lumina soarelui pe clădiri! Eu am și avut avantajul de a merge în centru, unde acele minunate nuanțe de oranj și roz se reflectau pe clădiri interbelice, opere de artă, nu pe scârbeniile de blocuri comuniste, fără vreo personalitate și fără vreo frumusețe. Bucureștiul nu doarme la 12 noaptea dar doarme la 6 dimineața. La mine, la Păcii, nu dormea, era forfotă, dar centrul era cufundat în liniște. Calea Victoriei, aproape pustie, cu o pace somnolentă plutind în aer și cerul senin, senin, o dimineață caldă de vară în care soarele încă nu se ridicase, ci doar colora fațadele unor clădiri. Ce culori! Până la 7:00, încet, încet, orașul a început să miște. În fiecare dimineață senină aș sta pe o terasă, cum sunt terasele de pe casele mediteraneene, la 7:00, în valurile acelea plăcute de lumină colorată. Să nu se întâmple nimic deosebit, doar să stau așa, și să văd cum soarele urcă și se schimbă culorile care inundă orașul. Iubesc soarele, răcoarea dimineților și liniștea.

Vă mai povestisem cum mă luptam eu cu insomnii toamna, la schimbarea orei, și cum mi-am tot strocit creierii până când le-am găsit leac. Când se schimbă ora, eu păstrez programul de somn tot pe ora veche și îl ajustez treptat, în vreo lună, pe ora nouă. În loc de 7:00 mă trezesc la 6:00 ca să prind mai mult soare. Când stăteam în sectorul 3, în ora pe care o aveam la dispoziție, mă plimbam prin IOR și apoi luam metroul spre serviciu. Să faceți un mic efort și să mergeți în octombrie sau noiembrie, la 7 dimineața, în IOR. E ceva de vis. Sau, dacă nu sunteți bucureșteni, în orice parc unde este un lac. Să vedeți cum plutește ceața pe lac, cum arată pomii, cum se aud păsările care, treptat, se trezesc și ele. Liniște și răcoare.

Apusul mi se pare melancolic, nu mă pasionează deloc să văd apusuri. Sunt fericită pentru că marea mea este la Est și văd pe ea răsăritul, nu apusul. Răsăritul e lumină și viață, se armonizează cu ritmul meu interior. 7 dimineața, tot mai multă lumină, tot mai multă energie, miros de proaspăt, de răcoare și de cafea. Vă doresc să aveți timp ca să vă bucurați de dimineți liniștite. Soare și pace să vă dea Dumnezeu, ca să se poată aranja totul armonios în voi.

%d blogeri au apreciat: